Se intampla uneori ca un moment de bun augur, o clipa nesperata de noroc, sa se dovedeasca ulterior o adevarate pacoste. Mai ales intr-un domeniu atat de capricios cum este industria muzicala. Este si cazul momentului aparitiei primului album Bonobo, “Animal Magic”, o perioada cu adevarat glorioasa pentru termenul, soundul si, in general, atitudinea “chill”. Este buzz-ul acela abia sesizabil la inceput, care, incet, se trasforma in murmur puternic, apoi intr-un fel de zgomot de fond permanent, in conditiile in care media, industria advertising-ului, si casele de discuri imbratisasera cu mare drag si spor valul “chillout”.
Cu toate ca ar fi putut beneficia pe deplin de pe urma acestui “trend”, Simon Green (omul din spatele pseudonimului de cimpanzeu cu “hiper libido”), a preferat sa-l ignore si s-a incapatanat sa nu se conformeze etichetarilor de “chillout” si “downtempo” aplicate de jurnalisti mai mult sau mai putin lenesi. Drept urmare, a renuntat la casa de discuri Tru Thoughts in favoarea labelului Ninja Tune si a unei perspective mai aproiate de viziunea lui asupra muzicii.
Daca nu ar fi atat de perimata, expresia “a mers la urmatorul nivel”, ar fi fost nimerita. Din toate punctele de vedere. Mai ales ca, in cazul muzicii compuse de Simon Green, chiar despre “niveluri” este vorba. Si nu intr-un sens tehnic, de studio, ci in acela care exprima gradul de implicare a publicului in muzica pe care o asculta. La suprafata, exista acea atmosfera organica, melodiile catchy, acele elemente prietenoase care au asigurat succesul primului album. Este un nivel la care, daca vrei sa te rezumi, vei fi mai mult decat multumit.
Exista insa un nivel mai adanc, acele elemente “ascunse” cumva, mai putin la indemana, dar care, o data descoperite, aduc adevarata satisfactie. Sunt elementele pe care s-a axat cel de-al doilea album, “Dial M For Monkey”. Instrumente live, ritmuri complexe. O muzica orientata catre zone mai aparte, innegurate pe alocuri - manevra riscanta, s-ar putea spune, in conditiile in care este nevoie de o anumita stare de spirit pentru a te bucura pe deplin de ea.
“Dial M For Monkey” a venit ca o dovata clara a faptului ca Bonobo are c**** (cam ca reprezentantii speciei de la care si-a imprumutat numele :)) - fapt pus la incercare si de urmatorul demers al lui Green, crearea unei trupe de instrumentisti. In scurt timp, el a reusit sa gaseasca muzicienii potriviti, rezultand un show live menit sa sublinieze elemente si nuante ale muzicii sale pana atunci nedescoperite.
Au urmat aparitii in cadrul unor festivaluri precum Glastonbury sau The Big Chill, o multime de concerte prin Europa, totul culminand cu aparitia din februarie 2007, la The Forum in Londra, unde au cantat in fata a 1500 de oameni.
Nici ca se putea gasi un cadru mai nimerit pentru lansarea urmatorului “demers artistic”.
“
Lots of live shit”, anunta Bonobo, “coarde, instrumente de suflat, tobe si voce”.
Si chiar asa a fost. Chiar mai mult decat atat. Cel mai recent album Bonobo, “Days to come”, nu numai ca se vinde ca painea calda, dar a mai castigat si titlul de “Albumul anului” oferit de Gilles Peterson. Ceea ce nu e rau deloc.
Bonobo in 2007 inseamna un program foarte incarcat de showuri live, dar si un un album de remixuri la piesele de pe “Days to come”. Si ca si cum nu ar fi deja mai mult decat suficient, umbla vorba despre un side project pe care Simon il vrea “
dancefloor heavy”.
I-am mai incarcat si noi pe saracul Simon si pe colegii lui cu un concert in plus...
